Home
ITM-Harghita !
Vineri, 06 Mai 2022 11:31

Modificările privind regimul străinilor în România

În data de 05.05.2022 a fost publicată ordonanța de urgență adoptată de executiv în ședința de miercuri, prin care se aduc modificări regimului străinilor în România.


Actul normativ prevede extinderea, de la 60 de zile la 180 de zile, a termenului în care
străinul poate solicita eliberarea vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă, de la data
obținerii de către angajator, a avizului de angajare.


De asemenea, a fost majorat termenului de soluționare, de către Centrul Național de Vize, a
cererilor pentru eliberarea vizelor pentru angajare în muncă, de la 10 zile la 20 de zile.
În ceea ce privește încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, s-a
prevăzut posibilitatea de depunere a solicitărilor de eliberare a avizelor de angajare/detașare
la oricare dintre formațiunile teritoriale pentru imigrări ale Inspectoratului General pentru
Imigrări.


În situația în care nu au fost utilizate pentru obținerea vizelor de lungă ședere, avizele de
angajare eliberate cu cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a OUG pot fi utilizate pentru
obținerea vizelor de lungă ședere pentru angajare în muncă în termen de 180 de zile de la data
eliberării acestora.

 
Marţi, 07 Februarie 2023 13:33

ATENȚIE !!!

CONȘTIENTIZARE CETĂȚENI ROMÂNI CARE

DORESC SĂ MUNCEASCĂ ÎN STRĂINĂTATE

 
Marţi, 20 Octombrie 2020 06:54

Comunicat de presă - Inspecția Muncii

Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat, în săptămâna 12- 17 octombrie 2020, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de ...

AICI puteți citi tot articolul

 
Miercuri, 29 Aprilie 2020 08:36

INFORMATII

RECOMANDĂRI PENTRU LUCRĂTORI PRIVIND PREVENIREA RĂSPÂNDIRII
INFECȚIEI CU COVID 19 LA LOCURILE DE MUNCĂ

 

Detalii AICI

 
Miercuri, 22 Septembrie 2021 11:59

The EU Week for Seasonal Workers

   In  sapatamana 20 -24 septembrie se desfasoara Campania ELA denumita

The EU Week for Seasonal Workers.


Click pentru detalii

Click pentru detalii

Click pentru detalii

 
«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Pagina 2 din 13
 
Vineri, 20 Septembrie 2024

PROGRAM DE LUCRU

CU PUBLICUL

luni 830 - 1630
marţi 830 - 1630
miercuri 830 - 1630
joi 830 - 1630
vineri 830 - 1400

CASIERIE

luni - joi

  9 - 12

14 - 1530

vineri

  9 - 12

 

Avem 6 vizitatori online

Facebook